22 septembrie (22/9) – ZIUA MONDIALĂ A LEUCEMIEI  MIELOIDE CRONICE

Leucemia mieloidă cronică (LMC) este o formă de cancer de sânge ce provine din transformarea unei celule tinere (celula-stem primitivă) din măduva osoasă (organul formator al celulelor din sânge); boala se caracterizează printr-o creștere necontrolată a celulelor albe din măduva osoasă și acumularea acestora în sângele circulant.

Modificările care determină o celulă normală să se transforme în celulă canceroasă au loc la nivel genetic. În cazul LMC modificarea genetică  este reprezentată de o translocaţie: t(9;22) (q34;q11) care dă naştere cromozomului Philadelphia.

CDR533336-750

Leucemia mieloidă cronică evoluează indolent, mulţi pacienţi fiind asimptomatici şi fiind depistaţi absolut întâmplător, cu ocazia unor investigaţii de rutină.

                                              Tu cînd ai fost ultima dată la medic?

            O modificare genetică și o viață se schimbă pentru totdeauna!

Dar…

 Leucemia mieloidă cronică nu mai reprezintă o sentință la moarte, ci o provocare care poate fi depășită.

Fără tratament, speranța de viață a pacienţilor cu LMC este de trei ani; cu tratament correct, speranța de viață devine similară cu cea a populației generale.              

Acum deţinem arme eficiente pentru a învinge boala dar este încă o luptă continuă pentru a ajuta fiecare pacient să aibă acces la îngrijirea de care are nevoie – de la medicamente de calitate la diagnosticarea și monitorizarea optimă.

Din 2011 întreaga comunitate mondială s-a mobilizat pentru celebrarea zilei de 22 septembrie ca zi mondială a leucemiei mieloide cronice; data a fost aleasă pornind de la alterarea genetică de bază din LMC – translocaţia 9:22.

În această zi, pacienții de pe tot globul se unesc pentru a sensibiliza publicul larg, politicienii și profesioniștii medicali din întreaga lume cu privire la nevoile lor.

Alăturați-vă mișcării și arătați-vă sprijinul, ajutându-ne să răspândim informaţiile despre această formă rară de cancer – Leucemia Mieloidă Cronică – şi despre importanţa creşterii accesului pacienţilor la asistenţă medicală modernă şi de calitate.

Dar în acelaşi timp aveţi grijă de propria sănătate. Acum este cel mai bun moment să schimbaţi ceva în atitudinea dumneavoastră.

  Niciodată nu este prea târziu să începi a lucra în favoarea sănătăţii tale!

     Implică-te!

Lasă scuzele – ACŢIONEAZĂ!